În cazul în care ai auzit de Kombucha, iar din moment ce te afli aici sunt sigură că ai auzit, îți voi prezenta o metodă simplă de a face această băutură la tine acasă în doar câțiva pași simpli.
Trebuie să menționez încă de la început că pentru acestă metodă vei avea nevoie de un SCOBY (Symbiotic Culture of Bacteria and Yeast - Cultura Simbiotică de Bacterii și Drojdii) și ceai starter / ceai fermentat.
În cazul în care nu ai acest SCOBY, poți face unul de la zero (voi arăta acest lucru într-o postare viitoare - dar acest proces poate dura până la câteva săptămâni) sau poți achiziționa unul de la cineva care face Kombucha acasă.
Există câteva reguli generale pentru o Kombucha bună făcută acasă:
- Recipientele din sticlă sunt cele mai bune.Nu îți recomand să folosești metal sau plastic pentru fermentarea acestei băuturi. Ambele pot avea un efect negativ asupra ciupercii și asupra gustului final al băuturii.
- Folosește ustensile curate.Când prepari Kombucha și atingi ciuperca SCOBY trebuie să ai mereu mâinile și ustensilele curate. Nu îți dorești ca bacteriile dăunătoare să intervină în procesul de fermentare.
Pentru preparea băuturii Kombucha, vei avea nevoie de următoarele ustensile:
- Borcan de sticlă
- Prosop de hârtie/ Pânză
- Elastic de cauciuc
- Strecurătoare
- Cântar
- Termometru
- 1l apă
- 3gr frunze de ceai
- 80gr zahăr
- 50gr ceai fermentat/ starter
Aceasta este rețeta mea de bază, în cazul în care dorești sa faci o cantitate mai mare, trebuie doar să înmulțești toate ingredientele cu numarul de litrii pe care ții dorești în final.
Dacă vrei să faci o cantitate de 5l de ceai, înmulțește fiecare ingredient cu 5 ș.a.m.d.
Pasul 1: Incepem prin a face ceaiul îndulcit. Adaugă apa într-o oală încăpătoare și adu-o la 80-82 de grade Celsius (această temperatură o folosesc pentru ceaiul negru - în cazul în care nu ai un termometru, adu apa până la punctul de fierbere, oprește focul si las-o câteva minute), după care oprești focul
Pasul 2: Adaugă zahărul si frunzele de ceai, amestecă, apoi acoperă oala cu un capac și lasă ceaiul la infuzat pentru 3-5 minute
Pasul 3: Strecoară ceaiul într-o alta oală, acoperă oala cu un capac și lasă ceaiul sa se răcească complet
Pasul 4: Într-un borcan adaugă ceaiul îndulcit, ceaiul fermentat / starter și ciuperca SCOBY
Pasul 5: Acoperă borcanul cu un prosop de hârtie sau o pânză și un prinde-l cu un elastic de cauciuc
Pasul 6: Lasă ceaiul la fermentat la temperatura camerei (23-28 de grade Celsius este temperatura ideală) pentru 7-10 zile. După 6 zile poți gusta ceaiul, folosindu-te de un pai, și vezi dacă a fermentat suficient, și dacă îți place la gust. Acesta trebuie sa fie acrișor, ușor astringent si foarte puțin dulce
Pasul 7:În momentul în care ai decis să oprești fermentarea, scote ciuperca SCOBY din borcan (și DA, o poți atinge dacă ai mâinile curate) și strecoară ceaiul proaspăt fermentat în sticle și ține-le la frigider
Pasul 8: Nu uita să păstrezi o parte din ceaiul fermentat pentru a relua procesul.
Este importantă temperatura ambientală?
Da. Temperatura este cea de care depinde timpul de fermentare. O temperatură scăzută va crește timpul de fermentare (dacă este prea scăzută - sub 20 de grade Celsius, Ciuperca SCOBY poate fi afectată și poate chiar mucegăi), în timp ce o temperatură crescută va scădea tipul de fermentare (dacă este prea ridicată - mai mare de 28 de garde Celsius, îți va afecta de asemenea ciuperca dar și gustul final al băuturii). Așadar încearcă pe cât posibil să menții o temperatură constantă de 22-25 grade Celsius.
Ce tip de ceai să folosesc?
Poți folosi orice combinații de ceai preferi, cu toate acestea îți recomand să ai și ceai negru sau verde inclus. Kombucha este un ceai fermentat care poate potența proprietățile ingredientelor (ai grijă ce ceaiuri medicinale folosești). Este recomandat ca o dată la ceva timp să schimbi ceaiul pentru diversitate (ajută la creșterea unei culturi bune în ciuperca ta SCOBY). Ține minte că fiecare ceai este diferit și poate fermenta diferit. Folosește unul de calitate.
Pot atinge/ tăia ciuperca SCOBY??
Raspunsul este DA. cu siguranță poți atinge SCOBY-ul , de fiecare dată când trebuie să îl scoți sau pune înapoi în borcan. Trebuie doar să ai mâinile curate. Si da, îl poți chiar tăia, dacă dorești să îl împarți cu cineva, sau să îți dublezi cantitatea de ceai.
De ce se folosește atât de mult zahăr? Îl pot înlocui cu miere?
Pe multe persoane le îngrijorează cantitatea de zahăr folosită în Kombucha. Ciuperca SCOBY are nevoie de acest zahăr pentru a se hrăni și supraviețui. Zahărul este transformat in acid lactic și alcool în timpul fermentării. Dacă alegi să reduci cantitatea de zahăr, mai puțin de 50gr/ litru, sau să folosești îndulcitori artificiali, ciuperca ta va muri la un moment dat. Mierea în schimb are un efect dezinfectant mult prea mare, așadar nu este recomandată. Zahărul este esențial în acest proces.
Ce cantitate de Kombucha pot consuma?
Poți bea câtă Kombucha dorești, nu exista o doză corectă, fiecare persoană este diferită, așadar cantitatea pe care o poți bea tu poate fi foarte diferită de a mea. Reține doar că excesul nu este bun.
Pot ține ciuperca SCOBY la figider?
Știu ca sunt persoane care țin ciuperca la frigider și chiar recomandă acest lucru atunci când se dorește o pauză de la procesul de fermentare. Personal, nu am ținut niciodată ciuperca la frigider, și nici nu recomand. Păstrarea ciupercii la temperaturi foarte scăzute pentru perioade lungi de timp, o poate afecta si chiar omorî în cele din urmă. În momentul in care vei vrea să reiei procesul, nu îți va mai fermenta ceaiul.
Ce fac cu ciuperca SCOBY atunci când doresc să iau o pauză?
O poți ține în "Hotelul de SCOBY". Acsta nu este nimic altceva decât un borcan cu puțin ceai dulce (exact ca cel pe care îl faci pentru a prepara băutura) in care ții toate ciupercile SCOBY. Îți recomanda ca din când în când să reîmprospătezi ceaiul din borcan.
Cât alcool conține Kombucha?
Kombucha este o băutura fermentată, așadar prin procesul de fermentare este produs și alcool iar acest lucru nu poate fi evitat. Cantitatea poate varia de la o fermentare la alta și poate fi între 0,5%-2% poate chiar mai mult daca alegi să fermentezi pentru o perioadă mai lungă de timp.